|
10 simturi uimitoare ale animalelor |
|
|
|
|
Luni, 08 Martie 2010 20:00 |
Vedem destul de bine, auzim asa si asa, suntem capabili - ma rog, unii dintre noi, si dupa antrenament serios - sa recunoastem mirosurile a cateva mii de substante diferite (cu conditia sa fie in concentratii maricele), identificam numeroase gusturi si avem o sensibilitate tactila mare – cel putin la nivelul mainilor… Suntem bine inzestrati, nu-i asa? Fara indoiala, ne-am descurcat bine ca specie, in decursul evolutiei, scotand tot ceea ce puteam scoate din “echipamentul” cu care ne-a inzestrat natura.
|
|
Arhitecţii sunt revoltaţi: viitoarea Catedrală a Mântuirii, „un eşec arhitectural şi urbanistic” |
|
|
|
|
Vineri, 05 Martie 2010 11:45 |
Concurs pentru alegerea proiectului câştigător şi nu o licitaţie restrânsă la care participă doar 10 firme. Asta cer Patriarhiei specialiştii din Ordinul Arhitecţilor din România, prin vocea preşedintelului filialei din Bucureşti, Mihai Ochinciuc. Nemulţumiţi că Patriarhia nu vrea concurs şi are temă dată, arhitecţii acuză "un mega eşec cultural". Reprezentanţii OAR au anunţat joi că vor să "se disocieze" de modelul viitoarei catedrale, pe care l-au caracterizat că este "doar un conglomerat de forme şi de elemente decorative istoricizante", fără "nicio legătură cu tradiţia autentică a arhitecturii ortodoxe româneşti". Pe scurt, "un eşec arhitectural şi urbanistic", după cum a afirmat arh. Crişan Atanasiu. Şi asta pentru că e prea mare, amplastă fără logică în spatele Casei Poporului şi fără un plan unitar de dezvoltare urbanistică integrată a zonei.
|
|