|
Au transformat spinul în dragoste (despre rromi baptisti) |
|
|
|
|
Miercuri, 10 Martie 2010 12:00 |
Au transformat spinul în dragoste (despre rromi baptisti) Bistrita Online
Preşedintele Partidei Romilor “Pro-Europa” Bistriţa-Năsăud, Emil Neia Lăcătuş, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că, în curând se va demara o campanie naţională cu denumirea C.R.E.D (Cetăţean Român Egal în Drepturi) prin care se va încerca înlăturarea discriminării de orice tip.
De exemplu, romii vor să arate că infracţiunile săvârşite în ţară sau în străinatate, inclusiv cele minore, sunt atribuite automat romilor, chiar dacă, de multe ori, acestea au fost opera unor cetăţeni români. Alte discriminări sunt acelea că romii nu sunt agreaţi de angajatori, că au probleme la înscrierea în şcoli şi nu primesc ajutorul social de la unele primării.
De altfel, în perioada de 8-9.04.2010 se va desfăşura la Sinaia Conferinţa Naţională dedicată zilei de 8 aprilie, Ziua Internaţională a Romilor, unde vor participa din fiecare judeţ al ţării câte zece persoane din conducerea organizaţiilor... |
|
Magnus Svenningson: Paşapoartele biometrice pot fi falsificate |
|
|
|
|
Miercuri, 10 Martie 2010 12:00 |
Magnus Svenningson: Paşapoartele biometrice pot fi falsificate Curierul National
Într-un interviu acordat Euobserver, Magnus Svenningson, CEO al Speed Identity, compania care furnizează capturile de date biometrice pentru guvernele Suediei, Luxemburgului şi Lituaniei, a declarat că se pot contraface amprentele digitale şi chiar ale retinei
Aşteptate cu nerăbdare şi interes de români, mai ales că ni s-a spus tot timpul că paşapoartele biometrice nu pot fi falsificate datorită multiplelor elemente de securitate incluse, e-pass-urile par să nu mai fie atât de sigure. Într-un interviu acordat Euobserver, Magnus Svenningson, CEO al Speed Identity, compania care captează date biometrice şi le furnizează guvernelor Suediei, Luxemburgului şi Lituaniei, a declarat că, deşi paşapoartele biometrice sunt foarte sigure, asta nu înseamnă că nu pot fi falsificate. "Paşapoartele biometrice sunt documente foarte, foarte sigure. Ţările UE au investit foarte mult în aceste documente. Sunt extrem de scumpe şi dificil de falsificat, dar nu imposibil", a afirmat Svenningson, precizând că nivelul de dificultate al falsificării variază de la ţară la ţară. "În unele ţări, este foarte uşor, în altele nu, dar fiecare stat are lacunele lui", a mai spus el... |
|
Întâi siguranţă, abia apoi egalitate între sexe |
|
|
|
|
Miercuri, 10 Martie 2010 12:00 |
Întâi siguranţă, abia apoi egalitate între sexe Semnele Timpului
Lupta dintre sexe este mai întâi o luptă pentru supravieţuire. „E nevoie mai întâi ca violența împotriva femeilor să înceteze, înainte ca egalitatea să fie atinsă," se arată într-un comunicat ActionAid emis pe 8 martie.
Violența împotriva femeilor afectează dezvoltarea pe toate palierele ei, avertizează organizația ActionAid. Reprezentanții organizației spun că, înainte de stabilirea egalității între sexe, aşa cum prevede lista Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, alcătuită de ONU, este necesară eradicarea violenței împotriva femeilor.
Conform informaţiilor furnizate de raport, în fiecare an 60 de milioane de fete sunt agresate sexual la şcoală, sau în drum spre şcoală. Până la 5% dintre femeile care au raportat poliţiei că au fost violate, au suferit agresiunea în timp ce erau însărcinate. Femeile care au fost victime ale unui abuz sexual sunt de trei ori mai predispuse să contracteze virusul HIV...
|
|
Federaţia comunităţilor evreieşti din Rusia: Chişinăul reabilitează nazismul |
|
|
|
|
Miercuri, 10 Martie 2010 12:00 |
Federaţia comunităţilor evreieşti din Rusia: Chişinăul reabilitează nazismul Cotidianul
Incidentul doborârii menorei la Chişinău, tratamentul egal oferit de actualii guvernanţi soldaţilor români şi celor ai Armatei Roşii, precum şi conferirea titlului de erou naţional unui controversat lider naţionalist ucrainean au iritat Federaţia comunităţilor evreieşti din Rusia. 09 Mar 2010 Federaţia comunităţilor evreieşti din Rusia (FCER) a cerut responsabililor UE şi ONU să ia o poziţie faţă de “reabilitarea fără precedent a nazismului şi a criminalilor nazişti” în Europa, în special în Republica Moldova, Letonia, Estonia şi Ucraina, scrie agenţia rusă Ria Novosti. Documetul a apărut în contextul condamnării de către Rusia a unei rezoluţii a Adunării Parlamentare a OSCE, care a echivalat ororile regimului nazist cu cele ale stalinismului.
“Recentele evenimente din Moldova constituie un sacrilegiu cu atât mai şocant cu cât s-au produs înaintea aniversării a 65 de ani de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial”, se arată în declaraţia organizaţiei nonguvernamentale ruse, citată de Ria Novosti... |
|
Extrema dreaptă se întăreşte în Germania |
|
|
|
|
Miercuri, 10 Martie 2010 12:00 |
Extrema dreaptă se întăreşte în Germania Deutsche Welle
Statisticile privind actele de violenţă cu motivaţie xenofobă sunt de ani de zile alarmante în Germania. Bilanţul pe 2009 nu este încă gata, dar se aşteaptă ca acesta să conţină în jur de 20.000 de cazuri, la fel ca în 2008. Aceasta reprezintă o creştere cu 100 la sută faţă de anul 2001.
Numele formaţiunii este paşnic: Partidul Naţional Democrat al Germaniei, prescurtat NPD. Ţelurile sale sunt însă periculoase. NPD incită la ură împotriva străinilor şi evreilor, cu un succes din ce în ce mai mare în rândul adolescenţilor şi tinerilor. Dacă şcolarii cu vârste sub 18 ani ar fi avut voie să participe la alegerile generale din Germania de anul trecut, NPD ar fi obţinut, potrivit sondajelor, 4,2 la sută din voturi.
Simpatizanţii formaţiunii de extremă dreaptă se înmulţesc. Numai la alegerile comunale din 2009, formaţiunea a câştigat 100 de mandate în plus, astfel că are acum în consiliile locale, la nivel federal, aproximativ 300 de reprezentanţi. Cea mai îngrijorătoare statistică este însă aceea care arată că, de la reunificarea ţării, în 1990, aproximativ 150 de oameni au fost ucişi de simpatizanţi ai extremei drepte... |
|
Sfaturi practice în biserică: Să nu dialogăm cu răstălmăcitorii credinţei! |
|
|
|
|
Marţi, 09 Martie 2010 14:30 |
Sfaturi practice în biserică: Să nu dialogăm cu răstălmăcitorii credinţei! Ziarul Lumina
Adesea, creştinul ortodox este pus în faţa unei situaţii neaşteptate: la uşa casei sună vizitatori nepoftiţi, care insistă să-şi prezinte oferta religioasă, alta decât învăţătura sfântă a Bisericii. De cele mai multe ori, cei în cauză încearcă să-şi mascheze intenţiile prin debutul unor conversaţii „inofensive“, pornind de la realităţi sociale, economice sau politice problematice, cărora un „studiu biblic la domiciliu“ le-ar oferi soluţii. Puţini însă ştiu că în spatele figurilor amabile ale musafirilor (în unele cazuri familii întregi, incluzând şi copii) stă un puternic şi abil sistem de manipulare, folosindu-se de tactici prozelitiste redutabile.
Mântuitorul Hristos îndeamnă la propovăduirea Evangheliei „la toată făptura“ (Mt. 28, 19). Într-un spaţiu creştin-apostolic, cum este cel românesc, vestea mântuirii a ajuns, deja, de aproape două mii de ani, iar acţiunile evanghelizatorilor contemporani nu se justifică decât pentru interese proprii, concretizate în atragerea de adepţi (prozelitism). Adesea, demersurile lor sunt sprijinite de donaţii constând în literatură religioasă, alimente sau obiecte casnice. Sistemul dezvoltat este unul investiţional: cadourile făcute se vor întoarce donatorilor sub forma zeciuielilor impuse. De aceea, interesul este enorm: vizitatorii îşi împart teritoriile şi întocmesc „rapoarte de teren“, iar replicile dialogurilor sunt însuşite după manuale de prozelitism, aşa încât mereu să poată avea, cu uşurinţă, ultimul cuvânt... |
|
De ce creştinismul nu e ca alte religii |
|
|
|
|
Marţi, 09 Martie 2010 14:30 |
De ce creştinismul nu e ca alte religii Catholica
eligiile sau filozofiile umane spun unei persoane ce trebuie să facă pentru a se mântui. Creştinismul este diferit pentru că spune unei persoane ce a făcut deja Dumnezeu pentru a o mântui. Această reflecţie a făcut-o vineri, 5 martie 2010, pr. Raniero Cantalamessa, în prima sa predică pentru Postul Mare ţinută în faţa Papei Benedict al XVI-lea şi a Curiei Romane. Preotul capucin a arătat ce anume deosebeşte creştinismul de alte religii. “Creştinismul nu începe spunând omului ceea ce trebuie să facă, ci ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el”. “Isus nu a început să predice zicând: `Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie pentru ca Împărăţia să vină la voi`; a început zicând: `Împărăţia lui Dumnezeu a venit printre voi: convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie`. Nu mai întâi convertirea, după aceea mântuirea, ci mai întâi mântuirea şi după aceea convertirea”.
Predicatorul a sugerat că conştientizarea acestei unicităţi a creştinismului este fundamentală în dialogul interreligios. “Noi creştinii nu vom intra desigur în dialog cu alte credinţe afirmând diferenţa sau superioritatea religiei noastre; aceasta ar însemna însăşi negarea dialogului. Mai degrabă vom insista pe ceea ce ne uneşte, obiectivele comune, recunoscându-le celorlalţi acelaşi drept (cel puţin subiectiv) de a considera credinţa lor perfectă şi definitivă. Fără a uita, de altfel, că acela care trăieşte în mod coerent şi în bună credinţă o religie a faptelor şi a legii este mai bun şi mai plăcut lui Dumnezeu decât cel care aparţine religiei harului, însă neglijează complet atât să creadă în har cât şi să săvârşească faptele credinţei”. Dar o inimă deschisă faţă de dialog nu ar trebui să îi facă pe creştini să pună între paranteze “credinţa în noutatea şi unicitatea lui Cristos”... |
|